Rujeola - pojarul

Generalitati
Rujeola (pojarul, cori) este o boala infectioasa de etiologie virala, extrem de contagioasa, uneori chiar severa, provocata de virusul rujeolic, caracterizata prin febra mare, tuse, secretii nazale si oculare si eruptie cutanata. Aceasta este una dintre bolile eruptive, contagioase ale copilariei. Boala este mai grava in cazul sugarilor si copiilor mici, cu complicatii pulmonare si mortalitate destul de ridicata. Curba lunara si sezoniera a incidentei rujeolei arata un maxim in lunile de primavara (aprilie-mai) si un minim in august si septembrie. Sursele de infectie sunt constituite numai de omul bolnav, cu forme tipice sau atipice de boala; nu exista purtatori sanatosi de virus. Bolnavul stranuta si prezinta secretie nazala abundenta mucopurulenta, are laringita cu voce aspra si ragusita, tuse uscata suparatoare sau chiar traheobronsita acuta.

Mod de transmitere
Transmiterea este aerogena (prin aer), prin picaturi de saliva, secretii nazo-faringiene si conjunctivale, care raman in suspensie in aer, fiind contagioase pana la doua ore dupa ce subiectul contagios a parasit incaperea sau un alt spatiu inchis. Pacientul este contagios 4 zile inainte si dupa aparitia eruptiei cutanate. Transmiterea bolii se face direct prin contact cu persoana bolnava prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite in aer in jurul bolnavului; transmiterea indirecta prin obiecte contaminate cu secretii de la bolnav este posibila, dar mult mai rara - contagiozitate mare 4-5 zile inainte si 6 zile dupa aparitia eruptiei.

Simptome
Debuteaza cu simptome pseudogripale, precum: febra, tuse, stranut, conjunctivita. Apare semnul Koplik caracteristic bolii (pe mucoasa obrajilor, in dreptul molarilor, apar mici puncte albe, asemanatoare grauntelor de gris). Dupa cateva zile apare eruptia cutanata, intai la nivelul fetei, apoi pe trunchi si membre. In prima faza gatul este rosu cu pete intens congestive uneori chiar hemoragice, limba este rosie pe margini cu tendinta la descuamare. Apar tulburari digestive cu varsaturi, diaree, dureri abdominale ce pot simula chiar o apendicita. Simptomele nervoase constau in: indispozitie, iritabilitate, dureri de cap, cu stare generala grava mai ales la adulti. Un alt simptom este inflamarea ganglionilor limfatici, care sunt usor mariti.

Evolutie
Incubatia este in medie de 10 zile. Perioada de invazie (perioada catarala sau preeruptia) dureaza 3-4 zile pana apare eruptia; debutul este gradat, cu febra care creste treptata ajungand la 39-40C, dureri de cap, indispozitie, catar conjunctival ( ochi injectati si rosii, cu pleoape tumefiate, fotofobie), catar nazal (stranut,rinoree apoasa abundenta) si pete rosii centrate de puncte albe pe mucoasa bucala in dreptul molarilor (asemanatoare boabelor de gris,semnul Koplik). Apoi urmeaza perioada eruptiei cutanate care debuteaza la nivelul fetei si gatului si se generalizeaza pe tot corpul si pe membre in 3 zile.
In perioada eruptiva - eruptia rujeolica apare de obicei in cursul noptii, primele papule (pete) aparand retroauricular si la nivelul cefei, apoi pe frunte si obraji coborand spre gat, iar a doua zi eruptia se extinde spre torace si radacina membrelor cu generalizare in a treia zi. Eruptia este formata din macule congestive care dispar la presiune, de culoare roz, la inceput mici apoi mai mari cu margini dintate; papulele usor reliefate si catifelate la pipait de obicei conflueaza, lasand portiuni de piele sanatoasa. Dupa 2-3 zile elementele eruptive diminua si dispar in ordinea in care au aparut, lasand in urma lor pete galbui-cafenii, urmand apoi o descuamare fina, furfuracee.
Perioada posteruptiva, in care bolnavul este in convalescenta, se caracterizeaza prin disparitia febrei si a elementelor eruptive. In aceasta faza bolnavul este expus la variate complicatii: pneumonii, abces pulmonar sau pleurezie purulenta, convulsii, reactii meningiene, encefalita rujeolica, scleroza in placi, afectiuni oculare, amigdalita, stomatita, otita medie supurata, miocardita, gastroenterite, apendicita.
Complicatiile apar mai ales la copiii mici. Acestea pot fi: diareea (severa mai ales in cazul sugarilor), otita medie, pneumonia, encefalita, decesul. Copiii malnutriti, cu carente de vitamina A, cei al caror sistem imunitar este afectat (SIDA sau alte boli) sunt cei mai expusi complicatilor. In Africa rujeola este o cauza majora de cecitate (orbire). Rujeola scade mult capacitatea de aparare a organismului, astfel incat infectiile microbiene ulterioare pot imbraca forme grave.

Tratament
Tratamentul bolii este simptomatic si de sustinere: antitermice pentru combaterea febrei si hidratare. Izolarea se recomanda de la primele semne de boala pana la 6 zile dupa aparitia eruptiei. De asemenea se recomanda dezinfectia camerei bolnavului si izolarea suspectilor ca masuri de profilaxie specifica. Complicatiile grave ale rujeolei pot fi evitate cu un tratament adecvat, care poate salva viata copilului. Se recomanda alimentatia si hidratarea corecta a copilului.
Modul cel mai eficace de a preveni rujeola este vaccinarea antirujeolica, inainte de implinirea varstei de 1 an. In multe tari vaccinarea antirujeolica este asociata cu cea antirubeolica si cea impotriva parotiditei epidemice (oreionului).

Read more »

Rubeola (pojarul german)

Generalitati 
Rubeola, numita si pojar german sau pojarul de 3 zile, este o boala produsa de virusul rubeolic. Rubeola este de obicei o boala blanda care nu produce probleme pe termen lung.

Cauze
Virusul rubeolic se raspandeste de cele mai multe ori prin picaturi de fluid de la nivelul membranelor mucoase care contin virusul. O persoana infectata poate raspandi virusul prin picaturile de fluid din timpul tusei, stranutului, vorbirii sau prin mancare sau bauturi la comun. Se poate produce infectarea si prin contactul cu o suprafata contaminata de picaturi de fluid, iar apoi atingerea zonelor ochilor, nasului sau gurii fara spalarea pe maini in prealabil. Mai putin obisnuit, se poate produce contaminarea si prin contactul cu sange infectat, la nivelul unor leziuni ale pielii sau mainilor daca nu se spala zonele afectate imediat.

Simptome
Simptomele tipice de rubeola sunt:
- un rash (exantem) minor
- edem si sensibilitate la palparea ganglionilor (mai ales cei aflati retroauricular, in spatele urechilor si occipital, partea posterioara a capului)
-febra moderata.
Uneori pot sa apara, mai ales la adolescente sau femeile tinere, dureri articulare (artrita), mai ales la nivelul articulatiilor mici ale mainilor. Durerile articulare (mai frecvente la femei) pot sa dureze mai mult de o luna pana dispar. Marirea ganglionilor din zona gatului este comuna multor boli virale; in cazul rubeolei, ganglionii cel mai frecvent afectati sunt cei localizati retroauricular si cei occipitali; gradul in care acestia se maresc si sensibilitarea acestora este patognomonica (specifica) rubeolei
Uneori rash-ul cutanat este singurul simptom de rubeola care pare la copiii mici.Copiii mai mari si adolescentii pot prezenta si febra, dureri oculare, dureri in gat si o stare de rau general; poate sau nu sa apara rash-ul.
Simptomele de rubeola, in special durerea si edemul de la nivelul articulatiilor, sunt mai frecvente la adulti decat la copiii.
Rash-ul tegumentar specific rubeolei este minor, debuteaza la nivelul fetei si se extinde la nivelul gatului si toracelui (pieptului) si apoi pe tot corpul. La inceput poate sa aiba un aspect de eritem (roseata) difuz, apoi devine eritem punctiform cu leziuni maculare neconfluante. Este de asemenea intalnita si o forma de rubeola fara rash cutanat. Chiar daca nu apare rash-ul tot exista contagiozitatea bolii.
Poate sa apara ca o complicatie a rubeolei, infectia la nivelul creierului (encefalita). Este o complicatie rara dar foarte serioasa. Unul din cinci bolnavi ce fac encefalita decedeaza.
Infectia fatului cu virusul rubeolic in primul trimestru este un risc pentru avort spontan, moarte fetala si defecte congenitale ale fatului. Mai mult de 90% din fetii infectati in primele 11 saptamani de sarcina dezvolta sindrom rubeolic congenital. Acest sindrom poate provoca defecte congenitale severe. Tulburarile de auz sunt cele mai frecvente, desi cataracta,glaucomul sialte probleme oculare, defecte de cord, afectiuni cerebrale, retard mintal si psihic (oprirea cresterii) si boli osoase pot de asemenea sa apara.
Alte boli si afectiuni virale pot provoca simptome si rash similar celui din rubeola. Din aceste motive, rubeola poate fi confudata cu:
-forme usoare de scarlatina, o boala care apare cel mai frecvet la copiii intre 2 si 10 ani, care au avut cu putin timp in urma angina (gat rosu)
-pojar, care se mai numeste si rujeola sau pojarul rosu
-boala a cincea (parvovirusurile B19), o boala contagioasa si de obicei o forma usoara de afectiune virala care apare la copii
-varicela, o boala usoara virala care afecteaza copiii mici; debuteaza de obicei cu febra mare 39.4 C pana la 40.6 C care dureaza 2-3 zile
-mononucleoza infectioasa, boala virala produsa de virusul Epstein Barr in cele mai multe cazuri; mononucleoza apare cel mai frecvent la adultii tineri intre 15 si 24 de ani
-reactii alergice la medicamente
-unele infectii gastrice sau intestinale (gastrointestinale) cum ar fi gastrita.

Investigatii 
Prin examinarea sangelui la un bolnav cu rubeola se identifica anticorpii anti virus rubeolic. Aceste informatii pot ajuta medicul sa identifice daca:
-este o infectie recenta produsa de virusul rubeolic
-este o imunizare anterioara prin vaccinare sau daca boala a existat in antecedente.
Uneori se face o cultura virala, care poate sa identifice daca infectia curenta este produsa de virusul rubeolic. In orice caz, rezultatele se obtin in cateva saptamani.

Rubeola la copii si adulti
Daca copiii sau adultii nu au fost imunizati si se suspecteaza rubeola, se vor face teste ale sangelui care sa identifice anticorpii si sa se confirme diagnosticul. Se poate pune diagnosticul si fara examinarea sangelui, daca se cunoaste ca in antecedente nu a existat boala. Acest lucru se intampla cand exista simptome specifice de boala sau a existat contact cu o persoana cu diagnostic confirmat de rubeola.

Rubeola la femeile gravide
Ca parte a examinarilor de rutina prenatale, se determina si daca a existat imunizare pentru rubeola. Daca a existat expunere la rubeola si nu s-a produs imunizarea la boala, se recomanda injectarea de imunoglobuline (Ig). Imunoglobulinele nu previn infectarea cu virusul rubeolic, dar pot reduce simptomele si pot sa scada riscul de aparitie a defectelor congenitale. Aceasta examinare a sangelui va fi repetata la 2-3 saptamani. Daca rezultatele sunt negative, se va repeta testul din nou dupa 6 saptamani de la expunerea initiala, pentru a se asigura absenta infectivitatii.

Rubeola la nou-nascuti
Un copil nascut cu defecte congenitale care sugereaza infectia cu rubeola, va fi examinat imediat pentru a se determina daca rubeola a fost cauza. Diagnosticul se pune la nou-nascut prin examinarea fizica si istoricul medical al mamei, inclusiv ingrijirea prenatala. Daca se pune diagnosticul de sindrom rubeolic congenital, se previne transmiterea bolii si la ceilalti copii din spital.
In unele tari se testeaza toti nou-nascutii pentru defecte de auz, cel mai frecvent defect care se asociaza rubeolei. Daca se identifica acest defect se vor face mai multe investigatii, pentru a se cunoaste daca este vorba de rubeola. Acest lucru este de ajutor medicilor, daca este nevoie sa caute si alte defecte congenitale si semne de rubeola congenitala la copil.

Tratament medical
Tratamentul rubeolei se bazeaza pe tratarea simptomelor specifice, cum ar fi consum crescut de lichide pentru a se preveni deshidratarea si de asemenea se recomanda repausul. Acetaminofenul (paracetamol) se poate administra la copiii sau adultii care prezinta febra. Nu se administreaza aspirina nici unui bolnav cu varsta mai mica de 20 de ani datorita corelatiei dintre aceasta si sindromul Reye.
Daca copilul se naste cu rubeola, se iau masuri de izolare a copilului fata de alte persoane susceptibile la boala. Se va tine copilul la domiciliu, se va face o igiena adecvata si o imbaiere cu grija. Acestea fiind cele mai importante mijloace de controlare a bolii.
Se vor lua masuri suplimentare fata de femeile insarcinate. Femeile insarcinate care lucreaza cu copii, vor minimaliza contactul direct cu acestia, evitand expunerea la saliva sau puparea copiilor pe gura. Un copil nascut cu rubeola este contagios timp de un an.

Tratamentul la gravide
Femeile care vor sa devina gravide si care sunt nesigure de imunizarea lor la rubeola, se vor vaccina cu cel putin o luna inainte de sarcina. Chiar daca se face imunizarea in primul trimestru de sarcina, riscul la fat este destul de scazut. Cel mai important lucru este ingrijirea prenatala.
Femeile gravide si susceptibile la boala (neimunizate), trebuie sa se adreseze medicului specialist. Se va recomanda administrarea unei injectii cu imunoglobuline (Ig) daca a existat expunerea la virus. Imunoglobulinele nu previn infectia rubeolica, dar pot diminua simptomele de rubeola si poate sa scada riscul de defecte la fat. In orice caz, imunoglobulinele nu elimina riscul de aparitie al unui defect congenital datorat sindromului de rubeola congenitala; au existat cazuri de aparitie a sindromului de rubeola congenitala la copiii nascuti din mame la care s-au administrat imunoglobuline.
Femeile gravide nu sunt imunizate cu virus activ (viu), administrat sub forma obisnuita de vaccin MMR.
Femeile gravide care au fost infectate cu virusul rubeolic in primul trimestru de sarcina, se vor adresa medicului specialist pentru a se examina riscul de aparitie a sindromului rubeolic congenital si ce optiuni au la dispozitie.
Pot sa apara probleme la fat datorita infectarii mamei in timpul primului trimestru de sarcina cu virus rubeolic. Tratamentul variaza in functie de caz si daca exista sau nu defecte la fat.

Tratament ambulatoriu
Tratamentul la domiciliu al rubeolei se bazeaza pe administrarea de multe lichide si cat mai mult repaus. Se poate administra acetaminofen, cum este paracetamolul pentru febra si starea generala de rau. Nu se administreaza aspirina la persoanele cu varsta mai mica de 20 de ani datorita asocierii aspirinei cu sindromul Reye.
Exista riscul contactarii rubeolei daca nu a existat o imunizare anterioara sau daca nu s-a produs boala in antecedente. Din acest motiv persoanele bolnave de rubeola trebuie sa evite contactul cu persoanele susceptibile la boala.
Copiii, adolescentii si adultii cu rubeola nu trebuie sa se prezinte la gradinita, scoala, loc de munca sau sa se afle in contact cu alte persoane, in special femei gravide, timp de 7 zile dupa aparitia rash-ului cutanat.

Profilaxie
Exista imunizarea pentru evitarea aparitiei rubeolei. Se administreaza in combinatie un vaccin pentru pojar, oreion si rubeola, sub forma unei singure administrari numit MMR. Exista doua doze de vaccin care este injectat la distanta de cel putin 4 saptamani. Prima doza se administreaza la varsta de 12-15 saptamani si cea de-a doua la varsta de 4-6 ani si nu mai tarziu de 11-12 ani.
Se adminstreaza vaccinul MMR la adolescenti si adulti in situatiile urmatoare:
-persoanele nascute dupa 1956 care nu au fost vaccinate cu vaccinul MMR
-la cadrele medicale
-la studentii sau persoanele care circula international si care nu au dovezi de imunizare sau o imunitate pentru rubeola.
La femeile care doresc sa devina insarcinate si nu sunt sigure daca sunt imunizate pentru rubeola, se vor face teste de sange pentru a se determina imunitatea sau susceptibilitatea la boala. In unele tari se fac examinari obligatorii ale sangelui inainte de casatorie, pentru a se determina imunitatea la rubeola. Daca nu exista imunizarea, se va administra vaccinul si se va astepta cel putin o luna inainte de conceptia unui copil. Chiar daca exista imunizare in timpul primei perioade a sarcinii, riscul pentru fat este destul de scazut. Cel mai important lucru este ingrijirea prenatala.
Multi parinti sunt ingrijorati daca vaccinul MMR poate cauza autism. Studii efectuate in Europa, Canada sau Statele Unite au aratat ca nu exista nici o legatura intre vaccinul MMR si autism.

Read more »

Varicela

Generalitati
Este o boala infectioasa acuta, contagioasa, cunoscuta si sub numele de varsat de vant produsa de virusul varicelo-zosterian si manifestata prin eruptie polimorfa, pruriginoasa, aparuta in valuri. Virusul varicelo-zosterian determina varicela ca infectie primara si herpes zoster ca infectie recurenta. Sursa de infectie o constituie bolnavii de varicela sau de herpes zoster care sunt infectiosi prin leziunile tegumentare si mai ales prin cele ale mucoaselor. Poarta de intrare a infectiei este mucoasa nazofaringiana si cea conjunctivala.

Mod de transmitere
Transmiterea este respiratorie, prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite aerogen sau foarte rar prin obiecte proaspat murdarite cu secretii ale mucoaselor sau leziuni tegumentare. Boala este mai frecventa la copii intre 2-14 ani, iarna si la inceputul primaverii. Contagiozitatea este foarte mare, in special in stadiul initial, durata perioadei de contagiune incepand cu 1-2 zile inainte de aparitia eruptiei si dureaza aproximativ 6 zile dupa ultimul val eruptiv. Practic, sursa de infectie este omul bolnav. Crustele de varicela nu sunt contagioase. Desi imunitatea dupa varicela este de lunga durata se admite ca la unele persoane virusul poate persista ani in stare latenta in celulele nervoase, provocand la adulti tabloul de herpes zoster.

Simptome
Incubatia variaza intre 10-21 de zile, in medie fiind de 14-15 zile iar carantina dureaza 3 saptamani. Formele severe apar numai la copii si adultii cu rezistenta scazuta. La copii, simptomele care preced eruptia pot fi minore (febra moderata, cefalee, mialgii) care dureaza 7-10 zile. La interval de 1-2 zile apar elemente eruptive noi.
Perioada preeruptiva dureaza 2-3 zile cu dureri de cap, febra si dureri musculare si rareori o eruptie trecatoare de tip scarlatiniform. In perioada eruptiva, care dureaza 7-10 zile, eruptia apare mai intai pe corp unde domina, apoi pe fata si membre fiind insotita de febra si mancarime, cu aspect de vezicule comparate cu picatura de roua - de mentionat ca eruptia poate aparea si pe palme, pielea capului, pe mucoase, mai ales in cavitatea bucala, laringe si tesuturi conjunctive. Intre valurile eruptive starea generala este buna, fiind influentata doar de caracterul pruriginos al eruptiei (care poate determina neliniste, agitatie) sau de durerea ulceratiilor de la nivelul mucoaselor. La sfarsit vezicula se usuca, formand o crusta, fara sa lase cicatrice, cu exceptia unei usoare pigmentatii trecatoare. Stadiul de cruste poate dura 10-20 de zile; febra insoteste fiecare puseu eruptiv, nefiind insa foarte crescuta. Evolutia bolii este de obicei usoara, spre vindecare urmata de o imunitate durabila. Este posibila suprainfectia bacteriana a elementelor eruptive. Complicatiile neurologice (menigo-encefalita) apar mai ales la copii imunodeprimati. Pneumonia este rara la copii.

Tratament
Varicela este o afectiune care trebuie declarata obligatoriu numeric, izolarea facandu-se la domiciliu timp de cel putin 6 zile de la aparitia eruptiei, iar contactii adulti sunt lasati liberi cu efectuarea dezinfectiei, continua si terminala.
Tratamentul la domiciliu presupune si repaus la pat, igiena pielii si a mucoaselor (veziculele nu se rup intrucat se pot infecta). Tegumentul cu eruptie se pudreaza cu alcool mentolat sau talc mentolat. Baia generala este permisa numai dupa caderea crustelor.
Cazurile severe sau complicate necesita spitalizare. In formele usoare si medii sunt suficiente masurile de prevenire a suprainfectiei bacteriene si calmarea pruritului. Prevenirea se face prin:
- imunizare activa (cu vaccin viu atenuat) recomandata copiilor
- imunizare pasiva cu imunoglobuline specifice antivaricela, care se administreaza in primele 3-4 zile de la contactul infectant, mai ales celor cu imunosupresie.

Read more »

Variola

Variola (bubat mare sau varsat mare) este o boala infectioasa si contagioasa, de natura virotica, ce se transmite pe cale respiratorie. Se caracterizeaza prin aparitia pe suprafata pielii a numeroase pustule care, dupa vindecare, lasa cicatrice definitive. Dupa o perioada de incubatie de 12 zile, maladia incepe cu o combinatie de febra ridicata, dureri de cap, dureri musculare si afectare generala cu prostratie.
Dupa 2 pana la 5 zile, apare o eruptie pe mucoasa orala si faringala, pe fata si antebrate, care se propaga pana la trunchi si picioare, dupa 2 zile aceasta devenind o eruptie veziculara si apoi o eruptie pustulara. Riscul transmiterii este ridicat mai ales in prima saptamana a maladiei.
Exista doua forme clinice ale variolei: variola majora si variola minora. Variola minora este forma cea mai putin severa, iar variola majora este forma mai grava, cu o rata a mortalitatii de aproximativ 30%. Exista totodata doua forme rare ale acestei maladii: o forma hemoragica (eruptie insotita de sangerarea mucoasei si a pielii) si o forma maligna, caracterizata prin leziuni plate care nu formeaza pustule.

Variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr imens de oameni de-a lungul secolelor; numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. Numai în 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și au căzut victime acestei boli două milioane. În același an Organizația Mondială a Sănătații a desfășurat o campanie intensă de vaccinare și de informare a opiniei publice cu privire la această boală. În 1977, variola a fost total eradicată; de atunci nu s-a mai semnalat nici un caz. Variola este singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din mediul natural.

Read more »

Tuberculoza pulmonara - TBC

Introducere
Tuberculoza este o boala infectioasa provocata de bacteria Mycobacterium tuberculosis, numita si bacilul Koch. Forma cea mai frecventa de tuberculoza ataca plamanii (tuberculoza pulmonara), unde bacteriile distrug tesuturile si creeaza cavitati. In tuberculoza extrepulmonara, bacteriile ataca alte regiuni ale corpului – oase, rinichii, ganglionii limfatici, meningele si sistemul nervos central. Exista si tuberculoza diseminata, in care bacteriile se raspandesc prin sistemul sangvin si ataca intreg organismul.

Tuberculoza a reprezentat mult timp o problema de sanatate publica. In secolul XIX, boala era responsabila pentru o treime din decese in Europa. Odata cu descoperirea antibioticelor antituberculoase, in anii 1940, se credea ca tuberculoza va fi complet  eradicata. Dupa o scadere constanta a incidentei in tarile dezvoltate, care a continuat pana in anii 80, in prezent se constata o reemergenta a bolii, in special la persoanele fara adapost, la utilizatorii de droguri intravenoase si la pacientii infectati cu HIV. In prezent, exista 8 milioane de cazuri de tuberculoza simptomatica, iar 3  milioane de decese se inregistreaza in fiecare an. Astfel, TBC este a doua cauza infectioasa de deces din lume, doar SIDA facand mai multe victime.
Se estimeaza ca o treime din populatia lumii este infectata cu bacilul Koch, iar la cca 5 – 10% dintre acestia infectia latenta progreseaza intr-o forma de boala activa.

Cresterea incidentei tuberculozei pe plan mondial se datoreaza  unei serii de factori: sporirea numarului de imigranti din tari in care tuberculoza este endemica, epidemia de sida, aparitia unor tulpini bacteriene rezistente la tuberculostatice.
Tulpini rezistente la unele medicamente antituberculoase au fost identificate in toate tarile studiate de OMS. O forma deosebit de periculoasa de TBC este tuberculoza chimiorezistenta sau MDRTB (in engleza, multidrug-resistant tuberculosis).
In tarile dezvoltate, incidenta tuberculozei este mai mare in randul varstnicilor; in timp ce in tarile cu nivel economic scazut, boala este mai frecventa in randul tinerilor. Varstnicii sunt mai vulnerabili la TBC datorita reactivarii infectiei latente, pe masura slabirii sistemului imunitar, odata cu inaintarea in varsta.

Din perspectiva sanatatii publice, tratamentul incomplet efectuat sau inadecvat este deosebit de periculos. Atunci cand bolnavii nu iau medicamentele prescrise, nu respecta posologia sau intrerup tratamentul inainte de termen, ei pot ramane infectiosi, iar bacteriile pot dezvolta o rezistenta la medicamente. Persoanele pe care le pot infecta, vor purta la randul lor o forma de tuberculoza chimiorezistenta.

Semne si simptome
- tuse
- expectoratii de culoare neobisnuita sau sanguinolente
- febra usoara
- inapetenta si scadere in greutate
- transpiratii nocturne
- dureri in piept la respiratie sau in timpul tusei
- dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulatii

Peste 50% din persoanele afectate nu prezinta niciun simptom o lunga perioada de timp.
Tusea este cel mai frecvent simptom al tuberculozei. Dar, intrucat debutul bolii este insidios, persoana infectata poate pune tusea pe seama fumatului sau a unui episod recent de gripa. Tusea poate produce o cantitate mica de sputa verde sau galbena dimineata. In cele din urma, sputa poate prezenta striatii sanguinolente, dar cantitatile mari de sange sunt rare.
Transpiratiile nocturne abundente constituie un alt semn al TBC, dar la fel ca si tusea, nu este specific tuberculozei.
Tuberculoza extrapulmonara (TBEP) afecteaza indeosebi ganglionii limfatici, dar si oasele, creierul, cavitatea abdominala, pericardul, articulatiile si organele genitale. Aceste localizari ale tuberculozei sunt dificil de diagnosticat.
Simptomele tuberculozei extrapulmonare sunt nespecifice si constau de obicei in astenie, inapetenta, febra intermitenta, transpiratii si uneori scadere in greutate. In unele cazuri, infectia poate cauza durere sau disconfort.

Diagnostic
In unele cazuri, bolnavul se prezinta pentru investigatii medicale, datorita unor simptome gripale persistente.
Suspiciunea de TBC se bazeaza pe prezenta semnelor si simptomelor specifice, contactul pacientului cu un bolnav de tuberculoza si deseori, pe radiografia toracica.
Diagnosticul este confirmat cu ajutorul culturii bacilului Koch din sputa.
Cea mai frecventa metoda de a diagnostica TBC este testul cutanat. Acesta consta in inocularea intradermica a unei cantitati mici de tuberculina (substanta extrasa din cultura bacililor tuberculosi).  Dupa 72 ore, o reactie pozitiva indica prezenta bacteriei. Uneori sunt necesare mai multe saptamani pentru ca testul sa indice prezenta bacteriei. Reactia pozitiva cutanata la tuberculina indica doar prezenta bacteriilor, care pot fi latente.
Dupa o reactie cutanata pozitiva, medicul va cere efectuarea unei radiografii toracice pentru a decela:
- prezenta nodulilor, de marimi diferite
- o imagine cavitara
- prezenta bacteriilor inconjurate de celule macrofage, care creeaza zone opace pe radiografie
- noduli sau cavitati, cauzate de bacterii
- pneumotorax, pleurezie

Tuberculoza este declarata atunci cand testul cutanat este pozitiv, iar plamanii apar vizibili afectati la radiografie.

Prevenire
Exista doua aspecte ale prevenirii tuberculozei: evitarea transmiterii infectiei la alte persoane si tratarea precoce a infectiei latente, inainte de progresia catre forma activa a bolii.

Vaccinul BCG (bacilul Calmette-Guerin) este utilizat in numeroase tari pentru a preveni aparitia unor complicatii severe (meningita sau tuberculoza miliara) la persoanele cu risc crescut de infectare cu M. tuberculosis. Eficienta vaccinului BCG este controversata, dar acesta continua sa fie utilizat in tarile cu risc mare de infectie.
Vaccinul antituberculos nu ofera o protectie absoluta (eficacitatea sa este de 20 - 60%) si nici permanenta.
Aproximativ 10% din persoanele vaccinate BCG la nastere prezinta o reactie pozitiva la testul cutanat tuberculinic, chiar daca nu sunt infectate cu bacilul tuberculos.

Evitarea transmiterii infectii la alte persoane
Intrucat bacilul Koch se transmite aproape in exclusivitate pe cale aeriana, o buna ventilatie diminueaza densitatea bacteriilor si va limita raspandirea lor. Aceasta masura este deosebit de utila in comunitatile cu numeroase surse de infectie: centrele pentru persoane fara adapost, inchisori, spitale, sali de asteptare. De asemenea, bacilii sunt rapid distrusi de razele ultraviolete.

Detectarea precoce a infectiei 
Intrucat tuberculoza poate fi transmisa doar de persoanele cu o forma activa a bolii, detectarea infectiei si tratamentul precoce reprezinta cele mai  bune metode de a evita transmiterea infectiei.
Bolnavii de TBC trebuie izolati pana cand nu mai sunt contagiosi si trebuie incurajati sa tuseasca intr-o batista, pentru a reduce raspandirea bacililor. Totusi, dupa doar cateva zile de tratament cu antibioticele adecvate, riscul de transmitere a infectiei scad, iar bolnavul trebuie izolat 1 -2 saptamani. In schimb, bolnavii care continua sa tuseasca in timpul tratamentului sau au o forma de tuberculoza rezistenta la antibiotice, trebuie sa ramana in spital mai mult timp.
Persoanele cu risc crescut sau cele care au intrat in contact cu un bolnav in stadiul activ pot efectua un test cutanat. In cazul in care este decelata o infectie tuberculoasa latenta, tratamentul preventiv cu antibiotice permite in 70% - 90% din cazuri evitarea progresiei spre tuberculoza activa. Tinand cont de numarul mic de microbi prezenti in infectiile latente, tratamentul preventiv consta in general in administrarea unui singur medicament (uneori doua) prescris zilnic, timp de 6 -9 luni.

Tratamentul precoce al infectiei tuberculoase latente
Antibioticul izoniazida este foarte eficient in oprirea infectiei, inainte de a progresa in forma activa a bolii. Este administrat zilnic timp de 6 -9 luni. Tratamentele cu rifampicina si pirazinamida dureaza mai putin – 2 luni.
Terapia profilactica este indicata adultilor tineri ce prezinta o reactie pozitiva la testarea cutanata, dar si altor persoane cu risc crescut de tuberculoza – persoanele cu un rezultat pozitiv recent la testul cutanat, cele expuse recent sau persoanele imunocompromise. La varstnici, riscul de toxicitate al antibioticelor poate fi mai mare decat cel al infectiei tuberculoase latente.

Transmiterea tuberculozei
Tuberculoza se raspandeste mai ales in mediile in care predomina urmatoarele conditii: malnutritia, conditiile sanitare deficitare, suprapopularea, lipsa serviciilor medicale.

In tarile defavorizate, tuberculoza este endemica. In tarile occidentale, boala este raspandita indeosebi in mediile defavorizate, la persoanele fara adapost, la bolnavii de SIDA. Intr-adevar, infectia cu HIV creste cu 30% riscurile de progresie spre tuberculoza activa.

Bacilul Koch se multiplica doar in organismul uman si nu poate fi transmis de animale, insecte sau sol. Transmiterea se poate face doar de la un bolnav de tuberculoza pulmonara. Bacteriile sunt transmise doar pe cale aeriana.

O exceptie o constituie calea de transmitere digestiva:  Mycobacterium bovis, o bacterie ce provoaca tuberculoza animalelor, poate infecta copiii care consuma lapte nepasteurizat provenind de la vacile infectate.

Agentul infectios se transmite prin picaturi de saliva ce se gasesc in suspensie in aer, emise prin tuse sau stranut. Doar persoanele cu o forma activa a bolii sunt contagioase; persoanele cu o forma latenta sau inactiva de tuberculoza nu prezinta simptome si nu sunt contagioase.
O persoana contagioasa care urmeaza un tratament medicamentos nu mai este contagioasa dupa 2 -3 saptamani de tratament.

Un singur stranut poate genera 3000 picaturi ce pot infecta. Inocularea poate avea drept rezultat o infectie latenta sau tuberculoza activa. 10-30% din persoanele infectate, in special copiii, se imbolnavesc imediat dupa patrunderea bacteriei in organism (infectia primara) si pot raspandi infectia. Totusi, mult mai frecvent, inocularea are drept rezultat o infectie latenta, asimptomatica.

Numeroase bacterii care patrund in plamani sunt imediat distruse, in timp ce bacteriile care supravietuiesc sunt capturate de celulele macrofage. Bacteriile capturate raman inauntrul acestor celule in stare latenta. Datorita slabirii sistemului imunitar a persoanei infectate, bacteriile prolifereaza si incep sa afecteze tesuturile – acest lucru se intampla la 5 -10% din persoanele infectate. Atunci cand un tratament preventiv este administrat persoanei cu tuberculoza latenta, riscul aparitiei bolii scade la 1 -2%.

In peste 50% din cazuri, reactivarea bacililor "dormanti" se produce in primii 2 ani dupa infectia primara. Motivele reactivarii nu sunt intotdeauna cunoscute, dar deseori este vorba de slabirea sistemului imunitar – datorita inaintarii in varsta, utilizarea corticosteroizilor sau SIDA.

Progresia TBC din infectia latenta spre forma activa a bolii variaza. La persoanele imunocompromise (cele cu SIDA, de exemplu) progresia este mult mai rapida. Bolnavii de sida infectati cu bacilul Koch prezinta 50% riscuri de a dezvolta tuberculoza activa in urmatoarele 2 luni, si un risc de 5 -10% in urmatorii ani.

La persoanele imunocompetente, tuberculoza activa este limitata de obicei la plamani (tuberculoza pulmonara). Tuberculoza poate disemina la alte organe – tuberculoza extrapulmonara, iar la femeile insarcinate bacilii tuberculosi se pot transmite la fat, desi tuberculoza congenitala este rara.

Factori de risc
- slabirea sistemului imunitar datorita:
  - unei boli a sistemului imunitar, precum SIDA (tuberculoza este o cauza importanta de deces la bolnavii de SIDA)
  - unor tratamente medicale – chimioterapia sau corticoterapia
  - malnutritiei
  - varstei – copiii si varstnicii prezinta un risc crescut
- frecventarea unei comunitati in care se afla un numar mare de pacienti cu tuberculoza activa (spitale, inchisori, etc.) In acest caz, este recomandata efectuarea de teste cu regularitate.
Frecventarea ocazionala a unei persoane contagioase nu antreneaza in mod automat infectarea. Totusi, riscul unei persoane sanatoase de a se infecta cu bacilul Koch depinde de numarul si de gradul de contagiozitate al bolnavilor de tuberculoza, precum si de durata contactului cu acestea.
La randul sau, gradul de contagiozitate depinde de densitatea bacililor in sputa si de frecventa tusei.

In comunitatile inchise, cu un numar mare de bolnavi de tuberculoza, conditiile de convietuire (suprapopularea, ventilatia slaba) joaca un rol in transmiterea infectiei.

- vizitele in tarile cu un numar mare de cazuri de tuberculoza
- nutritia inadecvata – conform studiilor, unele deficiente nutritionale sunt corelate cu o incidenta mai mare a tuberculozei: deficienta de proteine, vitamina B12 (frecventa la vegetarieni), vitamina D si zinc.

Tratament
In tratamentul tuberculozei, sunt prescrise doua sau mai multe antibiotice cu mecanisme diferite de actiune, deoarece monoterapia ar determina dezvoltarea unei tuberculoze rezistente la antibioticul in cauza. In perioda initiala, intensiva a tratamentului, sunt adaugate alte doua medicamente pentru a scurta durata tratamentului si a creste sansele de reusita, chiar in conditiile rezistentei la medicamente.
Antibioticele de prima linie pot vindeca tuberculoza in majoritatea cazurilor, cu conditia ca tratamentul sa fie instituit inainte ca plamanii sa fie prea afectati, iar ca tratamentul sa fie urmat corect si sa nu fie intrerupt inainte de termen. In absenta antibioticelor, 50% din pacientii cu TBC decedeaza in mai putin de 5 ani, 25% dezvolta o forma cronica a bolii, iar ceilalti 25% se vindeca.
In cazul unei tuberculoze multirezistente, rata de vindecare este de 60% -80%.

Tratamentele de prima linie
Medicamentele de prima linie in tratamentul tuberculozei sunt: izoniazida, rifampicina, etambutol si pirazinamida.
Culturile din secretii permit identificarea rezistentei bacteriilor la aceste medicamente. Aceasta verificare necesita 6 -8 saptamani, dupa acest interval de timp medicamentele ineficiente sunt inlocuite cu altele. In aceasta perioada, bolnavii trebuie izolati, pana cand nu mai sunt contagiosi.
Pentru a fi eficient si a distruge complet bacteriile, tratamentul medical necesita luarea zilnica a medicamentelor pe o perioada minima de 6 luni, mergand uneori pana la 12 luni.
Izoniazida poate provoca greturi, varsaturi si icter. Rifampicina poate afecta ficatul, in special cand este asociata cu izoniazida. Streptomicina paote afecta nervii si urechea interna, ducand la ameteala si la hipoacuzie. Etambutol afecteaza uneori nervul optic, cauzand tulburari ale vederii si scaderea perceperii culorilor. Totusi, 95% din pacientii cu tuberculoza termina cu succes tratamentul, fara a prezenta efecte adverse severe.

A doua linie de tratament
In cazul rezistentei bacteriilor la principalele doua medicamente (izoniazida si rifampicina), se recurge la medicamente de linia a doua: etionamida, cicloserina, kanamicina, etc. Deoarece au o eficacitate mai mica, acestea trebuie luate o perioada de timp mai lunga, uneori pana la 5 ani.
Atentie! Desi tuberculoza nu mai este contagioasa dupa cateva saptamani de tratament, acesta trebuie continuat o perioada lunga de timp pentru a distruge toate bacteriile. Un tratament intrerupt inainte de termen poate antrena dezvoltarea unor bacterii rezistente la medicamentele in cauza.

Read more »

E-uri

E-uri Inofensive
E 959(Neohesperidina dihidrocalcon DC),  E 957(Taumatina),  E 941(Azot),  E 939(Heliu),  E 938(Argon),  E 920(L-cisteina),  E 903(Ceara Carnauba),  E 902(Ceara de Candelilla),  E 901(Ceara de albine),  E 640(Glicina si sarea de sodiu),  E 570(Acizi grasi),  E 558(Bentonita),  E 553a(Silicat si trisilicat de magneziu),  E 552(Silicat de calciu),  E 529(Oxid de calciu, var),  E 526(Hidroxid de calciu, var stins),  E 511(Clorura de magneziu),  E 509(Clorura de calciu),  E 508(Clorura de potasiu),  E 507(Acid clorhidric),  E 504(Carbonati de magneziu),  E 503(Carbonati de amoniu),  E 501(Carbonati de potasiu),  E 500(Carbonati de sodiu),  E 482(Stearoil-2-lactilat de calciu),  E 481(Stearoil-2-lactilat de sodiu),  E 472(Esteri),  E 471(Mono- si digliceride ale acizilor grasi),  E 469(Carboximetil celuloza hidrolizata enzimatic),  E 460(Celuloza),  E 459(Beta-ciclodextrina),  E 440(Pectine),  E 422(Glicerina),  E 414(Guma de acacia, Guma arabica),  E 352(Malati de calciu),  E 351(Malat de potasiu),  E 350(Malati de sodiu),  E 337(Tartrat dublu de sodiu si potasiu),  E 336(Tartrati de potasiu),  E 335(Tartrat),  E 334(Acid L-tartric),  E 331(Citrati),  E 327(Lactat de calciu),  E 326(Lactat de potasiu),  E 325(Lactat de sodiu),  E 322(Lecitina),  E 309(Delta-tocoferol),  E 308(Gamma-tocoferol),  E 307(Alfa-tocoferol),  E 306(Tocoferoli),  E 304(Palmitat de ascorbil, Stearat de ascorbil),  E 302(Ascorbat de calciu),  E 301(Ascorbat de sodiu),  E 300(Acid ascorbic),  E 297(Acid fumaric),  E 296(Acid malic),  E 290(Dioxid de carbon, acid carbonic),  E 270(Acid lactic),  E 263(Acetat de calciu),  E 262(Acetat de sodiu),  E 261(Acetat de potasiu),  E 260(Acid acetic),  E 170(Carbonat de calciu),  E 163(Antocianine),  E 162(Rosu sfecla, betanina),  E 160d(Lycope, Rubixantina),  E 160c(Extract de ardei rosu, capsantina),  E 153(Carbune vegetal),  E 141(Complexe de cupru ale clorofilelor si clorofilinel),  E 140(Clorofile, verde natural),  E 1105(Lizozim),  E 1103(Invertaza),  E 101(Riboflavina),  E 100(Curcumina) 


E-uri Suspecte
E 967(Xilitol),  E 966(Lactitol),  E 965(Maltitol),  E 953(Izomalt, Izomaltitol),  E 948(Oxigen),  E 942(Protoxid de azot),  E 927b(Carbamida-uree),  E 914(Ceara de polietilena oxidata),  E 912(Esteri ai acidului montanic),  E 900(Dimetil polisiloxan, silicon),  E 635(5-ribonucleotide disodice),  E 634(5-ribonucleotide de calciu),  E 633(Inozinat calciu),  E 632(Inozinat dipotasic),  E 631(Inozinat disodic),  E 630(Acid inozinic),  E 629(Guanilat de calciu),  E 628(Guanilat disodic),  E 627(Guanilat disodic),  E 626(Acid guanilic),  E 625(Diglutamat de magneziu),  E 624(Glutamat de amoniu),  E 623(Diglutamat de calciu),  E 622(Glutamat monopotasic),  E 620(Acid glutamic),  E 585(Lactat feros),  E 579(Gluconat feros),  E 578(Gluconat de calciu),  E 577(Gluconat de potasiu),  E 576(Gluconat de sodiu),  E 575(Glucono-delta-lactona),  E 574(Acid gluconic),  E 559(Silicat aluminiu, caolin),  E 556(Silicat alumino-calcic),  E 555(Silicat alumino-potasic),  E 554(Silicat alumino-sodic),  E 553b(Talc),  E 551(Dioxid de siliciu),  E 541(Fosfat de aluminiu sodic),  E 538(Ferocianura de calciu),  E 536(Ferocianura de potasiu),  E 535(Ferocianura de sodiu),  E 530(Oxid de magneziu),  E 528(Hidroxid de magneziu),  E 527(Hidroxid de amoniu, amoniac),  E 525(Hidroxid de potasiu),  E 524(Hidroxid de sodiu, soda caustica),  E 523(Sulfat de aluminiu amoniacal),  E 522(Sulfat de aluminiu potasic),  E 521(Sulfat de aluminiu sodic),  E 520(Sulfat de aluminiu),  E 516(Sulfat de calciu, gips),  E 514(Sulfati de sodiu),  E 513(Acid sulfuric),  E 512(Clorura stanoasa),  E 495(Monopalmitat de sorbitan),  E 494(Monooleat de sorbitan),  E 493(Monolaurat de sorbitan),  E 492(Tristearat de sorbitan),  E 491(Monostearat de sorbitan, Tween),  E 483(Tartrat de stearoil),  E 479(Ulei de soia oxidat termic in interactiune cu mono),  E 477(Sterii propilenglicolului cu acizii grasi),  E 476(Poliricinoleat de poliglicerol),  E 475(Esterii poliglicerici ai acizilor grasi, Poliglice),  E 474(Sucrogliceride),  E 473(Esterii zaharozei cu acizi grasi),  E 470(Saruri de magneziu ale acizilor grasi),  E 466(Carboximetilceluloza de sodiu),  E 465(Etil metil celuloza),  E 464(Hidroxipropilmetil celuloza),  E 463(Hidroxipropilceluloza),  E 461(Metilceluloza),  E 452(Polifosfati),  E 451(Trifosfat pentasodic, tripolifosfat de sodiu),  E 450(Difosfati),  E 445(Esteri glicerici ai rasinilor de lemn, glicerol es),  E 444(Acetat izobutirat de zaharoza),  E 442(Fosfatide de amoniu),  E 431(Stearat de polioxietilena),  E 421(Manitol),  E 420(Sorbitol),  E 418(Guma gellan),  E 417(Guma tara),  E 416(Guma Karaya),  E 415(Guma Xantan),  E 413(Tragacant, Andragante),  E 412(Guma guar, Guar gum),  E 410(Guma carruba, Locust Beengum),  E 406(Agar-agar, geloza),  E 405(Alginat de propilenglicol),  E 404(Alginat de calciu),  E 403(Alginat de amoniu),  E 402(Alginat de potasiu),  E 401(Alginat de sodiu),  E 400(Acid alginic),  E 385(Etilen-diamina tetraacetat de calciu disodiu, Calc),  E 380(Citrat triamonic),  E 363(Acid succinic),  E 357(Adipat de potasiu),  E 356(Adipat de sodiu),  E 355(Acid adipic),  E 354(Tartrat de calciu),  E 353(Acid metatartric),  E 343(Fosfati de magneziu),  E 341(Fosfati de caldiu),  E 340(Fosfati de potasiu),  E 339(Fosfati de sodiu),  E 338(Acid fosforic-ortofosforic),  E 321(Butilhidroxitoluen BHT),  E 320(Butilhidroxianisol BHA),  E 316(Erithorbat de sodiu),  E 315(Acid erithorbic, Acid izoascorbic),  E 283(Propionat de potasiu),  E 282(Propionat de calciu),  E 281(Propionat de sodiu),  E 280(Acid propionic),  E 252(Nitrat de potasiu),  E 251(Nitrat de sodiu),  E 250(Nitrit de sodiu),  E 239(Hexametilentetramina, Metanamina),  E 235(Natamicina, Primaricina),  E 234(Nisina),  E 203(Sorbat de calciu),  E 202(Sorbat de potasiu),  E 201(Sorbat de sodiu),  E 200(Acid sorbic),  E 180(Litolrubina BK, Carmin 6B),  E 175(Aur),  E 174(Argint),  E 173(Aluminiu),  E 172(Oxizi de fier, hidroxizi de fier),  E 171(Dioxid de titan),  E 161g(Cantaxantina, Xantofila),  E 161b(Luteina),  E 161(Xantofile),  E 160f(Beta-apo-8-metil/etil ester ai acidului carotenic),  E 160e(beta-apo-carotenal),  E 160b(Annatto, bixina, norbixina),  E 160a(Beta-caroten, caroteni, amestec de caroteni),  E 1518(Triacetat de gliceril, Triacetina),  E 150d(Caramel sulfit de amoniu),  E 150c(Caramel amoniacal),  E 150b(Caramel de sulfit de sodiu),  E 150a(Caramel simplu),  E 1505(Citrat de trietil),  E 1450(Octenil succinat de amidon sodic),  E 1442(Fosfat de diamidon hidroxipropilat),  E 1440(Amidon hidroxipropilat),  E 1422(Adipat de diamidon acetilat),  E 1420(Amidon acetilat),  E 142(Verde S, Verde acid brillant),  E 1414(Fosfat de diamidon acetilat),  E 1413(Fosfat de diamidon fosfatat),  E 1412(Fosfat de diamidon),  E 1410(Fosfat de monoamidon),  E 1404(Amidon oxidat, amidon modificat),  E 133(Albastru Btilliant FCF, FD&C blue no 1),  E 132(Indigotina, Carmin indigo, FD&C blue no 2),  E 129(Rosu Allura AC),  E 122(Azorubina, Carmoizina),  E 1200(Polidextroza),  E 110(Galben portocaliu Sunset FCF, Galben orange S),  E 104(Galben de chinolina, FD&C Yellow no 10) 

E-uri Periculoase
E 999(Extract de Quillaia),  E 954(Zaharina si sarurile ei de sodiu, potasiu, calciu),  E 952(Acid ciclamic, ciclamat),  E 951(Aspartam),  E 950(Acesulfam-K, acesulfam de potasiu),  E 621(Glutamat monosodic),  E 517(Sulfat de amoniu),  E 436(Tristearat de polioxietilena sorbitan - polisorbat),  E 435(Monostearat de poliooxietilena sorbitan, Polisorba),  E 434(Monopalmitat de poliooxietilena sorbitan, Polisorb),  E 433(Monooleat de poliooxietilena sorbitan, Polisorbat ),  E 432(Monolaurat de poliooxietilena sorbitan, Polisorbat),  E 407(Caragenan),  E 330(acid citric),  E 312(Galat de dodecil),  E 311(Galat de octil),  E 310(Galat de propil),  E 285(Tetraborat de sodiu, Borax),  E 284(Acid boric),  E 249(Nitrit de potasiu),  E 242(Dicarbonat de dimetil, Pirocarbonat de dimetil),  E 232(Ortofenilfenol de sodiu, Ortofenilfenal de sodiu),  E 231(Ortofenilfenol, Ortoxilen),  E 230(Bifenil, Difenil),  E 228(Bisulfit de potasiu),  E 227(Bisulfit de calciu),  E 226(Sulfit de calciu),  E 224(Metabisulfit de potasiu),  E 223(Metabisulfit de sodiu),  E 222(Sulfit acid de sodiu),  E 221(Sulfit de sodiu),  E 220(Dioxid de sulf),  E 219(Sarea de sodiu a para-hidroxibenzoatului de metil,),  E 218(Para-hidroxibenzoat de metil, Metil Paraben, PHB-E),  E 217(Sarea de sodiu a para-hidroxibenzoatului de propil),  E 216(Para-hidroxibenzoat de propil, Propil-Paraben, PHB),  E 215(Sarea de sodiu a para-hidroxibenzoatului de etil, ),  E 214(P-hidroxibenzoat de etil, PHB-Ester),  E 213(Benzoat de calciu),  E 212(Benzoat de potasiu),  E 211(Benzoat de sodiu),  E 210(Acid benzoic),  E 155(Brun HT, Brun Chocolat HT, Brown RS),  E 154(Brun FK),  E 1520(Propilen glicol),  E 151(Negru Brilliant BN, Negru PN),  E 128(Rosu 2G),  E 127(Eritrozina, FD&C red no 3),  E 124a(Rosu Ponceau 4R, Rosu Cosenila A, FD&C red no 4),  E 123(Amarant, FD&C red no 2),  E 1202(Polivinilpolipirolidona),  E 1201(Polivinilpirolidona),  E 120(Cosenila, Acid Carminic, Carmin),  E 102(Tartrazina, FD&C Yellow no 5)

Atentie. Daca ai gasit un produs care nu respecta normele UE, pastreaza produsul cu bonul de cumparare si adreseaza-te Autoritatii Nationale Sanitar - Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), str. Negustori nr. 1B, sector 2, Bucuresti, cod postal 023951; Telefon: 021-3157875; Telverde: 0800.826.787 E-mail: office@ansv.ro

Read more »